A A A

 

Svetlana Cebotari, la Criuleni: „Fiecare persoană, în orice colț al țării, trebuie să beneficieze de servicii medicale accesibile și calitative”

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari a discutat astăzi, cu autoritățile publice locale și cetățenii satului Izbiște, raionul Criuleni, în cadrul vizitei de lucru a membrilor Guvernului în teritoriu. Discuțiile s-au axat pe problemele pe care le întâmpină locuitorii satului și soluțiile pentru rezolvarea acestora.

 

Svetlana Cebotari a vorbit despre principalele reforme realizate de minister, în domeniul social și de sănătate, pentru îmbunătățirea vieții oamenilor. Aceasta a menționat realizarea reformei pensiilor printr-un șir de măsuri care au contribuit la majorarea pensiilor beneficiarilor din sistem. Totodată, majorarea alocațiilor și indemnizațiilor sociale, în anul 2017, indemnizația la nașterea copilului a crescut cu 2000 lei, constituind 5600 lei, iar copiii rămași fără îngrijire părintească vor primi zilnic bani de buzunar.

 

În domeniul de sănătate, ministrul a subliniat importanța calității și eficienței asistenței medicale acordate populației. În acest sens, a fost creată Agenția Națională pentru Sănătate Publică, instituție care are drept scop promovarea modului sănătos de viață. Urmează reformarea Asistenței medicale primare și spitalicești.

 

O problemă stringentă abordată de primarul satului Izbiște, este lipsa sediului pentru Oficiul medicilor de familie și totodată, lipsa unui medic de familie în localitate, deși sunt 3100 de locuitori. Acesta a subliniat că au identificat un spațiu, însă nu dispun de sursele financiare pentru renovare și dotare. În acest context, oficialul a solicitat suportul Ministerului pentru a deschide acest Oficiu, ca locuitorii satului să aibă acces la asistența medicală corespunzătoare.

 

„Fiecare persoană, în orice colț al țării, trebuie să beneficieze de servicii medicale calitative și eficiente. Medicul de familie este veriga sistemului de sănătate și o prioritate pentru Minister este de a asigura toată populația țării cu medici de familie. Personal voi interveni în cadrul Consiliului Raional Criuleni pentru a solicita acordarea suportului în renovarea spațiului pentru Oficiul medicilor de familie în satul Izbiște, iar noi, vom asigura tot echipamentul medical necesar și medicul de familie”, a declarat ministrul Svetlana Cebotari.

 

Totodată, cetățenii au vociferat și alte probleme precum: iluminatul stradal, reparația drumurilor, renovarea Gimnaziului din localitate, asigurarea cu apă și canalizare.

 

Svetlana Cebotari le-a dat asigurări de toată deschiderea Guvernului pentru soluționarea acestor probleme și de identificare a celor mai eficiente soluții.

 

De asemenea, ministrul a vizitat și Spitalul Raional Criuleni, care este în proces de renovare și modernizare, datorită suportului Consiliului Raional și partenerilor de dezvoltare. Aceasta a apreciat managementul eficient al instituției, reieșind din termenii proximi de realizare a lucrărilor, pentru ca pacienții raionului, dar și lucrătorii medicali, să beneficieze de condiții moderne de spitalizare, dar și de muncă.