A A A

 

Svetlana Cebotari a avut prima întrevedere cu noul reprezentant al OMS în Republica Moldova

La 23 august curent, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari a avut o întrevedere oficială cu Dl. Igor Pokanevych, noul reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova.

 

Evenimentul face parte din misiunea de predare a activităților din partea fostului reprezentant al OMS la Chișinău, Haris Hajrulahovic, care a condus Oficiul OMS în ultimii trei ani și care a contribuit la dezvoltarea sistemului de sănătate din țara noastră.

 

„Avem rezultate importante în domeniul medical, datorită colaborării cu OMS. Am reușit să reformăm unele domenii și urmează să realizăm și alte reforme, astfel încât, sistemul medical din țară să funcționeze în beneficiul cetățenilor. Ne dorim și sunt sigură că vom avea o conlucrare la fel de fructuoasă, bazată pe transparență, comunicare, implicare, astfel încât, toate acțiunile propuse să fie realizate și populația să beneficieze de cele mai calitative servicii de sănătate”, a declarat Svetlana Cebotari.

 

„O comunicare eficientă și constructivă este cheia succesului oricărei colaborări de lungă durată. Mă voi implica în tot ceea ce ține de sistemul de sănătate din Republica Moldova, iar acțiunile și reformele initiate vor beneficia în continuare de suportul ethnic al OMS”, a subliniat Igor Pokanevych.

 

Menționăm că oficialul își va începe mandatul în Republica Moldova la începutul lunii octombrie 2018. Pînă în prezent, a fost reprezentant al OMS în Republica Tadjikistan.