A A A

 

Svetlana Cebotari a avut o întrevedere cu Șeful Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Haris Hajrulahovic

Astăzi, 18 ianuarie curent, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a avut o întrevedere cu Șeful Biroului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova, Haris Hajrulahovic.

 

În debutul ședinței, Haris Hajrulahovic, a felicitat-o pe doamna ministru cu ocazia investirii sale în funcție, dorindu-i succese și realizări în implementarea reformelor în domeniul de sănătate și social.

 

Oficialii au discutat despre colaborarea dintre OMS și Republica Moldova în domeniul sistemului de sănătate, realizările și prioritățile de asistență pe următoarea perioadă. Astfel, aceștia au enunțat principalele reforme care urmează a fi realizate cu suportul OMS, cum ar fi: reforma asistenței medicale primare, spitalicească, sănătății publice și cea a medicamentului.

 

„Organizația Mondială a Sănătății și-a asumat angajamentul de a oferi asistență pentru dezvoltarea sistemului de sănătate publică din Republica Moldova. Aveți toată susținerea noastră în procesul complex de reforme pe care vi l-ați asumat”, a declarat Haris Hajrulahovich.

 

La rândul său, Svetlana Cebotari, a menționat că OMS întotdeauna a fost partenerul de încredere al ţării noastre în domeniul reformării sistemului de sănătate şi în elaborarea politicilor în domeniu. „Rezultatele colaborării cu OMS sunt simțite de toți cetățenii Republicii Moldova. Ne dorim și sunt sigură că vom avea o conlucrare la fel de fructuoasă, bazată pe transparență, comunicare, implicare, astfel încât, toate acțiunile propuse să fie realizate și populația să beneficieze de cele mai calitative servicii de sănătate”, a subliniat doamna ministru.

 

Totodată, aceasta a accentuat că expertiza și asistența tehnică a OMS, în procesul de elaborare și implementare a reformelor, este indispensabilă.

 

Un subiect important abordat în cadrul discuțiilor a fost Semnarea Acordului bienal de colaborare dintre OMS și Republica Moldova pentru anii 2018-2019, care urmează a fi semnat la începutul acestui an. În acest sens, părțile au convenit asupra negocierii documentului în vederea alinierii acestuia la necesităţile Republicii Moldova.

 

Republica Moldova a devenit membru al OMS la 4 mai 1992, iar biroul OMS de coordonare în țara noastră funcţionează din aprilie 1995.