A A A

 

Stela Grigoraș a vorbit despre reformele din domeniul social și sănătate cu autoritățile locale din raionul Drochia

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, a efectuat o vizită de lucru în raionul Drochia, la care s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Raional, primarii, asistenții sociali și lucrătorii medicali din instituțiile medico-sanitare din raion.

 

În cadrul discuțiilor, Stela Grigoraș a vorbit despre schimbările importante care au fost realizate în sistemul social și de sănătate, printre care: reformarea sistemului de pensii, a sistemului de determinare a dizabilității, sistemului salarial, al ocupării forței de muncă, majorarea salariilor medicilor și asistenților sociali comunitari, modernizarea spitalelor, etc.

 

De asemenea, ministrul a menționat procesul de continuare a reformelor, astfel că în anul 2018 va fi dezvoltat Serviciului de urgență, prin procurarea ambulanțelor și modernizarea dispeceratelor. Alte două obiective importante fiind reformarea asistenței medicale spitalicești și asistenței medicale primare, urgente și comunitare, pentru ca cetățenii să beneficieze de cele mai calitative servicii de sănătate. În acest context, ministrul a venit cu solicitarea tuturor medicilor să vină cu propuneri și soluții la minister privind dezvoltarea acestor două domenii foarte importante pentru sistemul de sănătate din țara noastră.

 

La fel, Stela Grigoraș a menționat că Ministerul a dezvoltat și urmează să aprobe un nou mecanism de finanțare a serviciilor sociale locale care vor fi finanțate de la bugetul de stat prin transferuri cu destinație specială „Servicii Statutare”. Astfel, statul va finanța serviciile de asistență personală, de plasament pentru adulți, sprijin familial și asistența parentală profesionistă. În acest context, autoritățile publice locale vor putea economisi pentru dezvoltarea altor servicii conform necesităților.

 

În cadrul vizitei în Drochia, ministrul a vizitat Spitalul raional ”Nicolae Testemițanu” pentru a evalua condițiile și calitatea serviciilor medicale acordate în regiunea respectivă. De asemenea, aceasta a mers în vizită la un centru de sănătate privat, care va presta servicii medicale cetăţenilor din satul Chetrosu, raionul Drochia. În acest context, ministrul a reiterat importanța dezvoltării centrelor medicale private pentru ca cetățenii să beneficieze de condiții performante și servicii de calitate înalte.