A A A

 

Situația epidemiologică prin gripă, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și infecții respiratorii acute severe perioada săptămânilor 40/2017-06/2018

Conform datelor Flu News Europe, în săptămâna 05/2018, activitatea gripală de intensitate foarte înaltă a fost înregistrată în Albania, Finlanda și Luxemburg, de intensitate înaltă în Irlanda, Kosovo, Suedia și Elveția. În 26 țări a fost raportată o activitate gripală de nivel mediu (inclusiv România), iar în alte 13 țări – nivel scăzut (inclusiv Republica Moldova și Ucraina). În această perioadă au fost identificate ambele tipuri de virusuri gripale A și B.

 

Conform datelor de monitorizare, în săptămâna 06/2018 (05.02.18-12.02.18), morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a constituit 309,08 o/oooo (pragul epidemic (312,49 o/oooo)).

 

În perioada săptămânilor 40/2017-06/2018 au fost înregistrate: 111 cazuri de gripă, inclusiv 35 cazuri confirmate de laborator, dintre care 10 în spt.06/2018, față de 922 cazuri de gripă sezonieră, înregistrate în anul precedent (spt.40/2016-06/2017); 146051 cazuri IACRS, inclusiv 10975 în spt.06/2018; și 7124 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), inclusiv 375 în spt.06/2018. Ponderea cazurilor SARI, din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 3,1% – 4,7%.

 

În perioada săptămânilor 40/2017-06/2018 în laboratorul Infecții Virale, din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică au fost investigate la prezența virusurilor gripale și non-gripale, prin metoda molecular biologică, 482 probe de la persoane cu infecții respiratorii virale acute și simptome compatibile cu gripa (inclusiv 30 probe în spt.06/2018), dintre care: la 31 persoane a fost confirmat prezența virusului gripal de tip B, la 4 persoane a virusului gripal de tip A(H1N1)pdm09 și la 163 persoane a virusurilor non-gripale (Coronavirus, Adenovirus, Bocavirus, Rhinovirus, etc). Toate persoanele nu au fost vaccinate contra gripei sezoniere. Pacienții au primit îngrijiri medicale conform protocoalelor clinice.

 

La data de 13.02.2018, a fost înregistrat un deces al unui adolescent de 17 ani, domiciliat temporar în mun. Chișinău. Persoana în cauză s-a adresat la Serviciul Medicină de Urgență, la data de 12.02.2018, care a evaluat starea de sănătate și a fost apreciată ca extrem de gravă cu semne de șoc toxico – bacterian, febră 38,3 C și a fost transportat la orele 19.51 la IMSP SCMC ”V.Ignatenco” cu diagnosticul: „Șoc toxi– infecțios, Bronhopneumonie bilaterală confluentă, Pleurezie exudativă fibrinoasă, Insuficiență respiratorie gr.IV, Cardiopatie toxico-infecțioasă, Insuficiența cardio-respiratorie, Insuficiență renală acută cu dereglarea funcției de excreție și filtrație, diasprimarea hemopoezei cu predominarea limfocitelor, Disfuncție intestinală, Gripă”.

 

La IMSP SCMC ”V.Ignatenco”, pacientul a fost luat urgent în zona de resuscitare, unde imediat au fost efectuate măsuri de reanimații cardio-respiratorie.

 

În pofida tuturor măsurilor, starea copilului progresa spre agravare, creștea hipoxia tisulară, dereglări circulatorii pronunțate și la data de 13.02.2018, ora 8.25 a fost stabilită moartea biologică.

 

Din spusele rudelor (bunei) copilul aproximativ de pe data 08.02-09.02 2018 a avut tusă uscată, rară, dar a fost activ, la medic nu s-a adresat. La 12.02.2018 dimineața au apărut frisoane, slăbiciuni, febră până la 38,5 C.

 

Rezultatul examenului virusologic la materialul biologic prelevat atestă prezența ARN-ului a virusului gripal B.

 

În cazul decesului se efectuează expertiza medico-legală.

 

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor și complicațiilor acestora, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atrage atenția la exigența sporita a cetățenilor în această perioadă, evitarea locurilor aglomerate, aerisirea încăperilor de serviciu, de studii și la domiciliu. La apariția primelor simptome de răceală este necesar de a întreprinde următorii pași: adresarea imediată la medicul de familie, izolarea timpurie a bolnavului, utilizarea măștilor de protecție, dereticarea umedă cu folosirea dezinfectanților și alte măsuri recomandate de specialiști și administrarea tratamentului indicat de medic.

 

Serviciul de Sănătate Publică continuă supravegherea epidemiologică și monitorizarea situației prin gripă, IACRS și SARI.