A A A

 

Priorități pentru prevenirea și tratamentul diabetului zaharat

„Diagnosticul precoce și tratamentul eficient sunt elementele de bază pentru prevenirea complicațiilor diabetului și menținerea bunei sănătăți a pacienților cu diabet zaharat. Începând din ianuarie 2019, ne-am propus măsuri extrem de importante pentru sprijinul bolnavilor de diabet zaharat. Vom introduce administrarea analogilor de insulină pentru bolnavii de diabet de tip 1, care este un medicament modern și mult mai eficient, procurarea insulinelor în cartușe, în loc de flacoane, pentru comoditatea și precizia în administrare și vom asigura pacienții cu teste gratuite, pentru a-și testa periodic nivelul de glicemie în sânge”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, în cadrul conferinței de presă organizate în contextul Zilei Mondiale a Diabetului, cu genericul „Familia și Diabetul”.

 

Peste 425 de milioane de persoane în lume trăiesc în prezent cu diabet zaharat, majoritatea fiind cele cu diabet de tip 2, care poate fi prevenit prin adoptarea unui stil de viață sănătos, iar familiile au un rol important de sprijin a celor afectați.

 

În Republica Moldova se înregistrează o creștere a numărului persoanelor cu diabet zaharat, în anul 2017 au fost luați la evidență 104.749 bolnavi de diabet cu 8.098 mai mult decât anul precedent, dintre care 20 % sunt bolnavi de diabet de tip 1 și 80 % de tip 2, dintre care 400 sunt copii.

 

Pentru creșterea gradului de conștientizare a impactului pe care îl are diabetul zaharat asupra familiei și susținerea persoanelor afectate de această boală, precum și pentru promovarea rolului familiei în acțiunile de informare și educare a populației privind conduita în diabet zaharat, astăzi, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale împreună cu Asociația Diabeticilor din Republica Moldova „Prodiab” au lansat o serie de acțiuni de informare și sensibilizare a populației privind diabetul, în toată țara.

 

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din țară vor fi organizate activități de educare și comunicare în adoptarea unui stil de viață sănătos, acțiuni de screening al populaţiei pentru depistarea nivelului de glicemie şi persoanelor din grupurile de risc pentru dezvoltarea diabetului, inclusiv în localităţile rurale, informarea şi comunicarea cu persoanele depistate cu nivel înalt de glicemie privind adoptarea unui mod sănătos de viață și organizarea şcolarizării persoanelor ce trăiesc cu diabet.

 

„Facilitarea depistării precoce a diabetului este esențială, astăzi circa 200 de voluntari vor efectua screeningul nivelului de glucoză în sânge, în peste 100 de locații publice din Chișinău. Totodată, ne vom uni toți într-un marș în centrul capitalei, pentru conștientizarea publicului privind diabetul și respectarea unui stil de viață sănătos”, a menționat preşedintele Asociației „Prodiab”, Boris Golovin.

 

Menționăm că, până la 70 la sută din cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, prin activitate fizică regulată, o dietă echilibrată și sănătoasă și promovarea unor medii de viață sănătoase, în acest sens, informarea populației despre riscurile dezvoltării diabetului este esențială în contextul răspândirii alarmante a diabetului.