A A A

 

Polonia și Republica Moldova vor colabora pentru fortificarea sistemului de sănătate și cel de protecție a persoanelor vârstnice

Astăzi, 1 martie curent, în incinta Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a avut loc ședința bilaterală în domeniul sănătății și protecției sociale, între reprezentanții MSMPS, Ministerului Sănătății și Ministerului Familiei, Muncii și Politicii Sociale al Poloniei.

 

Evenimentul s-a desfășurat în contextul reuniunii Forumului moldo-polon pentru integrare europeană, care se desfășoară la Chișinău.

 

În debutul ședinței, seceretarul de stat, Viorica Dumbrăveanu, a menționat importanța dezvoltării parteneriatului între Moldova și Polonia, prin schimbul de experiență și bunele practici, care vor contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate și protecție socială în ambele state.

 

În acest context, reprezentanții MSMPS au prezentat realizările și provocările în implementarea programelor naționale de control a consumului de alcool și tutun în Republica Moldova, precum și acțiunile ministerului privind susținerea persoanelor vârstnice (cadrul legal, serviciile sociale destinate vârstnicilor, provocări în domeniul îngrijirilor persoanelor vârstnice).

 

La rândul lor, invitații polonezi au împărtășit experiența lor privind protecția lucrătorilor medicali împotriva radiațiilor și gestionarea riscurilor de substanțe chimice și modalitatea de evaluare a necesităților persoanelor vârstnice.

 

La sfîrșitul ședinței, părțile au subliniat necesitatea unei colaborări privind acordarea de asistență tehnică, realizarea schimbului de experienţă și bune practici cu privire la transpunerea legislației UE și măsurile de implementare a prevederilor legislației naționale în domeniile respective.

Menționăm că, Forumul moldo-polon pentru integrare europeană este la a IV-a ediție și a fost instituit pentru a organiza cu regularitate dialoguri interministeriale productive, în scopul progresării Moldovei pe calea integrării europene.

 

În prezent, între Republica Moldova şi Polonia sunt semnate 37 de tratate bilaterale, care reglementează diverse domenii de activitate.