A A A

 

Politici de asigurare a egalității între femei și bărbați

În scopul elaborării şi promovării politicii unice de stat în domeniul asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, de prevenire şi de combatere a violenţei în familie și traficului de ființe umane Direcţia are următoarele atribuţii de bază:

 

  1. elaborarea şi perfecţionarea cadrului legislativ-normativ în domeniul asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prevenirii și combaterii violenţei în familie şi traficului de fiinţe umane, inclusiv în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu tratatele internaţionale la care RM este parte;
  2. coordonarea procesului de armonizare a legislației naționale din domeniul de competență al Direcției la normele europene și internaționale;
  3. identificarea necesităţii efectuării studiilor analitice în domeniile de activitate ale Direcţiei;
  4. examinarea demersurilor şi petiţiilor conform legislaţiei, acordarea audienţei beneficiarilor;
  5. avizarea proiectelor de acte legislative și normative, rapoartelor, elaborate de alte autorităţi sau organizații;
  6. elaborarea, fundamentarea şi dezvoltarea programelor şi proiectelor de politici în domeniul  egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prevenirii violenţei față de femei și violenței în familie, a traficului de fiinţe umane;
  7. coordonarea metodologică a procesului de dezvoltare a serviciilor sociale adresate  victimelor şi prezumatelor victime ale TFU, subiecţilor violenţei în familie;
  8. coordonarea metodologică a activităţii unităţilor gender din cadrul Grupurilor coordonatoare în domeniul gender ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi alte autorităţi administrative centrale, precum și a unităților gender dun cadrul autorităților publice locale; 
  9. stabilirea parteneriatelor, în scopul prevenirii violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane şi asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;
  10. iniţierea şi elaborarea Acordurilor bilaterale în materie de repatriere şi protecţie socială a victimelor traficului de fiinţe umane;
  11. coordonarea organizării campaniilor de informare și sensibilizare a populației  în vederea prevenirii și combaterii violenței față de femei și violenței în familie și a traficului de ființe umane, precum și eliminării stereotipurilor de gen și promovării egalității de șanse între femei și bărbați;
  12. monitorizarea implementării legislației, documentelor de politică  națională din domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prevenirii și combaterii violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane;
  13. elaborarea rapoartelor guvernamentale periodice conform prevederilor tratatelor internaţionale din domeniul său de activitate;
  14. elaborarea informaţiilor şi rapoartelor sectoriale conform politicilor şi planurilor de acţiuni aprobate;
  15. promovarea recomandărilor primite de la comitetele şi consiliile specializate ale ONU şi Consiliului Europei, privind domeniile de activitate şi coordonarea procesului de  implementare a acestora;
  16. asigurarea implementării şi consolidării Sistemului Naţional de Referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor traficului de fiinţe umane (SNR);
  17. coordonarea acţiunilor ce ţin de pregătirea şi demararea procedurilor de repatriere a adulţilor în conformitate cu prevederile Hotărîrii de Guvern nr. 948 din 07.08.2008 prin intermediul Unităţii Naţionale de Coordonare (UNC) al SNR;
  18. acordarea asistenţei metodologice direcţiilor raionale, municipale, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri) de asistenţă socială şi protecţie a familiei, echipelor multidisciplinare, asistenţilor sociali comunitari,  precum şi  prestatorilor de servicii din domeniu;
  19. asigurarea activității de secretariat în conformitate cu cadrul regulatoriu aprobat a: Consiliului coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, Comisiei guvernamentale pentru egalitate între femei şi bărbaţi; Consiliului de coordonare a asistenței externe în domeniul asigurării egalității între femei și bărbați.