A A A

 

Numărul cazurilor de boli diareice acute este în creștere

Aproape 740 de oameni s-au îmbolnăvit, de boli diareice acute, de la începutul anului. Specialiștii spun că numărul este în creștere continuă, iar cei mai expuși toxiinfecțiilor alimentare sunt copiii.

 

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în perioada 22-28 iulie,  au fost înregistrate 80 de cazuri noi, în total cifra a ajuns la 738. Specialiștii atenționează că în 12 localităţi, rata de îmbolnăvire a depăşit indicele mediu pe ţară, ce constituie 18,9 cazuri la 100 mii de locuitori. 

 

Cel mai recent caz a avut loc la Comrat. La sfârșitul lunii iulie, 5 persoane, cu vârste cuprinse între 3 și 27 de ani, au ajuns la spitalul din localitate cu toxiinfecție alimentară după ce au participat la o ceremonie într-o cafenea. Toți sunt spitalizați și primesc tratament. Deocamdată nu se știe cauza izbucnirii BDA, dar o echipă de medici efectuează investigații de laborator. 

 

Specialiștii avertizează că toxiinfecţiile alimentare reprezintă un real pericol pentru sănătatea oamenilor în perioada caldă a anului, mai ales în condiţiile unor temperaturi mai mari de 30°C, ceea ce favorizează dezvoltarea microorganismelor în produsele alimentare, îndeosebi cele uşor alterabile de origine animală - carnea, lactatele, peştele.

 

Pentru prevenirea bolilor diareice acute și a toxiinfecțiilor alimentare, specialiștii  recomandă: 

 

- Evitați procurarea produselor alimentare și a materiei prime comercializată în condiții nesigure – în stradă și pieţe neautorizate;

 

- Transportați și păstrați alimentele la temperaturi adecvate, inclusiv în cazul contractării serviciilor catering pentru evenimente corporative și personale;

 

- Selectați minuțios bucatele în meniul pentru ceremonii, evitând produsele care conțin maioneză (îndeosebi salate), carne tocata;

 

- Evitați expunerea la temperaturi înalte și la soare produsele alimentare ușor alterabile;

 

- Organizați ceremonii pentru un număr de invitați, pentru care pot fi create condiții sigure de servire a alimentelor;

 

- Nu consumați bucate expuse la temperaturi înalte și nu le oferiți copiilor sau persoanelor în etate;

 

- Respectați regulile de igienă: spălați-vă pe mâini după ce mergeți la toaletă, înainte să începeți să gătiți sau să mâncați;

 

- Spălați cu detergenţi și mențineți curățenia suprafeţelor şi a veselei folosite pentru prepararea şi servirea bucatelor;

 

- Folosiți cuţite şi tocătoare separate pentru alimentele crude şi pregătite;

 

- Prelucrați termic la o temperatură mai mare de 70°C alimentele;

 

- Nu mâncați ouă de gâscă şi raţă, fără să le fierbeți;

 

- Adresați-vă imediat după asistența medicală la apariția semnelor de boală (temperatură înaltă, dureri în abdomen, diaree).