A A A

 

Noi parteneriate pentru perfecționarea medicilor din Republica Moldova și metode clinice avansate de tratament pentru pacienți

Secretarul general de stat, Boris Gîlca, a avut astăzi o întrevedere cu managerii medicali al unuia din cele mai mari spitale private austriece, Wiener PrivatKlinic, care se află într-o vizită în Republica Moldova, în contextul vizitei oficiale a ministrului Afacerilor Externe din Austria, Karin Kneiss, în țara noastră. La întrevedere, a participat și conducerea Institutului Oncologic, Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutului de Neurologie și Neurochirurgie și reprezentantul  Ministerului Austriac pentru Muncă, Afaceri Sociale, Sănătate și Protecția Cnsumatorului, Gero Stuller.

 

Boris Gîlca a salutat delegația de manageri medicali din Austria, menționând colaborarea eficientă a Guvernelor din ambele state și relațiile eficiente de cooperare cu Ambasada Austriei la Chișinău, pe problemele sociale și de sănătate.

 

„Austria este partenerul de încredere al Ministerului, în realizarea reformelor în domeniul social. În acest context, ne dorim foarte mult o colaborare la fel de eficientă și o extindere mai mare pe domeniul de sănătate. Avem nevoie de experiența avansată a Austriei în tehnologiile și practicile inovative de tratamente, în special în cazurile foarte complicate, atunci când problemele de sănătate ale pacienților, în cazuri grave, nu pot fi soluționate în Republica Moldova. Ne dorim un parteneriat care va permite medicilor noștri să descopere noi aplicații intervenționale și curative care ar oferi pacienților posibilitatea de a beneficia de metode clinice avansate de tratament”, a subliniat secretarul general de stat.

 

La rândul său, directorul clinicii Wiener PrivatKlinic, Dr. Primar Walter Ebm a menționat că instituția pe care o conduce este în primul rând un Centru de Excelență în Oncologie, specializat în cele mai complicate intervenții medicale cu cea mai înaltă rată de succes. Totodată clinica prestează servicii în medicină internă, chirurgie generală, ortopedie, traumatologie sportivă și chirurgie sportivă, boli cardiovasculare, gastroenterologie și diagnostic general.

 

Părțile au reiterat importanța inițierii unei colaborări în domeniu și anume prin vizite de studiu, stagieri și perfecționări ale medicilor din Republica Moldova, transferuri de tehnologii și inovații medicale. În acest sens, delegația, urmează pe parcursul zilei de astăzi, să viziteze Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

 

Wiener PrivatKlinic este asociată cu Spitalul Universitar din Viena și este una din cele mai renumite din Austria și în regiunea europeană și are o notorietate la nivel internațional.