A A A

 

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a discutat cu sătenii și administrația perspectivele de dezvoltare ale Spitalului de la Cărpineni

Astăzi, 2 august 2019, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a întreprins o vizită de lucru la Spitalul de la Cărpineni, raionul Hâncești. Ministrul a stat de vorbă cu administrația și personalul medical al instituției, precum și cu pacienții și sătenii. Ala Nemerenco i-a asigurat pe cei prezenți că instituția medicală nu va fi închisă. Ministrul a făcut cunoștință cu problemele curente cu care se confruntă spitalul.   

 

Ala Nemerenco a discutat cu personalul medical și despre modalitatea de dezvoltare pe viitor a Spitalului de la Cărpineni, care să corespundă conceptelor moderne de spital comunitar și cel mai important – să răspundă tuturor nevoilor de sănătate ale oamenilor. În cadrul întâlnirii au mai fost abordate subiecte precum calitatea serviciilor medicale, raționalizarea resurselor, extinderea și optimizarea serviciilor de spitalizare de zi și a celor de ambulator, satisfacția pacienților.

 

Discuțiile au avut loc într-o atmosferă prietenoasă, iar oamenii au profitat de ocazia de a afla din prima sursă răspunsurile la întrebările care-i frământă legate de funcționarea sistemului de sănătate, avantajele poliței de asigurare medicală și calitatea serviciilor.