A A A

 

Măsurile de protecție a veteranilor discutate la minister

La 22 ianuarie curent, reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenției Naționale Asistență Socială și Casei Naționale de Asigurări Sociale s-au întâlnit cu președinții Asociațiilor veteranilor de război și al Asociației „Uniunea Cernobîl din Moldova” au discutat despre acțiunile realizate pe parcursul anului 2018 în vederea asigurării protecției sociale și medicale a veteranilor de război, precum și cu problemele cu care se confruntă.

 

În cadrul întâlnirii s-au abordat subiectele privind:

 

- acordarea ajutorului material anual unor categorii de cetățeni, printre care persoanele cu dizabilități de pe urma războiului și membrii familiilor veteranilor de război, căzuți la datorie, persoanele cu dizabilități a căror dizabilitate este cauzată de participarea la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E.Cernobîl și membrilor familiilor participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E.Cernobîl decedați, ș.a. 

 

Președinții Asociaților au fost informați că MSMPS a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern, care propune extinderea dreptului la acoradrea ajutorului material și asupra văduvelor sau a părinților categoriilor de persoane menționate mai sus, locuitori din stânga Nistrului.

 

- protecția socială a soțiilor, văduvelor și părinților persoanelor decorate post-mortem cu ordinul Ștefan cel Mare sau Ordinului Republicii și anume informarea acestora despre extinderea listei beneficiarilor alocației lunare pentru merite deosebite față de stat pentru soțiile sau părinții persoanelor decorate post-mortem cu distincțiile de stat „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ștefan cel Mare”, fără condiția beneficierii de pensie sau alocație socială de stat.

 

„Solicităm suportul Dumneavoastră, prin asociațiile pe care le reprezentați, în informarea persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului din Afganistan şi familiile (soţii, iar în cazul lipsei acestora, unul dintre părinţii) participanţilor căzuți la datorie în acţiunile de luptă din Afganistan, în special cei din stânga Nistrului, privind pachetul de acte necesar pentru plata ajutorului material”, a menționat secretarul de stat, Viorica Dumbrăveanu.

 

„Apreciem îmbunătăţirea politicii statului în privinţa veteranilor de război, odată cu menținerea unui dialog constructiv cu veteranii de război cu autoritățile publice centrale, atât prin consultarea la elaborarea reglementărilor legale, care îi vizează, cât și prin implicarea directă în soluționarea unor probleme cu care se confruntă”, a subliniat Consilierul principal de Stat al Prim-ministrului, Ion Corobceanu.

 

Totodată au fost enunțate măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale oferite veteranilor în cadrul instituțiilor medico-sanitare. În context, au fost abordate subiecte privind modalitatea de atribuire a biletelor sanatoriale pentru veterani, privind programările la operațiile de endoprotezare și asigurării accesului la serviciile de reabilitare și recuperare tuturor veteranilor.

 

Menționăm că, la inițiativa Prim-ministrului Pavel Filip, în anul 2016 a fost lansat Planul de acțiuni „Memorie. Onoare. Respect”, care are drept obiective restabilirea politicilor în domeniul asistenței sociale și de drept a veteranilor, stabilirea unui parteneriat durabil cu autoritățile publice centrale și locale pentru asigurarea protecției sociale a veteranilor, cultivarea spiritului patriotic în instituţiile de învăţământ din ţară.