A A A

 

Întrevederea ministrului Ala NEMERENCO cu delegația Republicii Cehe

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala NEMERENCO a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții delegației Republicii Cehe, condusă de Președintele Comisiei pentru sănătate din cadrul Camerei Deputaților, Věra ADÁMKOVÁ.

 

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la rezultatele obținute în implementarea angajamentelor stabilite în acordurile de colaborare bilaterală dintre cele două țări, semnate între Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Cehe, în anul 2011.

 

Ministrul Ala NEMERENCO a mulțumit oficialilor cehi pentru colaborarea îndelungată și pentru suportul acordat recent în crearea serviciilor sociale alternative la nivel comunitar.

 

În același context, părțile au convenit asupra impulsionării relațiilor de conlucrare, în mod special, a fost menționată dezvoltarea unor programe de schimb de experiență la nivel de medici și asistente medicale, dar și la nivel de studenți, rezidenți, care ar permite dezvoltarea capacităților naționale și păstrarea lucrătorilor medicali în țară.

 

La final, oficialii au reiterat necesitatea inițierii negocierilor și semnării unui Acord bilateral în domeniul securității sociale și muncii între Republica Moldova și Republica Cehă.