A A A

 

Informare privind situația epidemiologică prin gripă și infecții acute ale căilor respiratorii

La momentul actual, în Republica Moldova, situația epidemiologică prin gripă este la nivel scăzut. Conform datelor parvenite din teritoriile administrative în săptămâna 09.04.18-15.04.18 morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare a constituit 176,27 (la 100 mii populație) cu o descreștere cu 17,6 % în comparație cu comparație cu săptămâna precedentă.

 

În sistemul de supraveghere sentinelă, în această perioadă au fost raportate 955 cazuri noi de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), ceea ce reprezintă o descreștere cu 7,8 % în comparație cu săptămâna trecută și o creștere a numărului de cazuri cu 8,6 % în raport cu aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

 

Ponderea cazurilor infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) a constituit 4,0 % din numărul total de internări, indiferent de cauză în IMSP teritoriale.

 

În săptămâna nominalizată au fost înregistrate 22 cazuri de gripă.

 

În această perioadă, în laboratorul Infecții Virale, din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost investigate 20 probe la prezența virusurilor gripale și non-gripale. 8 probe au fost pozitive la prezența virusului gripal de tip B, 4 la prezența virusului gripal de tip A(H1N1)pdm09 și 4 probe pozitive la prezența virusurilor nongripale. Persoanele diagnosticate cu gripă au primit îngrijiri medicale conform protocoalelor clinice.

 

În perioada de referință a fost înregistrat un caz de deces la o persoană născută în luna noiembrie 2017, din r. Fălești, cu diagnosticul final: ”Gripa de tip B. Meningoencefalita de etiologie neprecizată, posibil virala. Septicemie. Şoc toxico-infecţios. Edem cerebral (Reye like sindrom). Status epilepticus. Pneumonie bilaterală. Insuficienţa multiplă de organe. Maladie mitocondrială posibilă.”. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei sezoniere.

 

Subliniem că, Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale supraveghează și monitorizează continuu situația epidemiologică prin gripă și infecții respiratorii acute și recomandă populaţiei întreprinderea tuturor măsurilor de profilaxie și respectarea regulilor de igienă, să se adreseze imediat la medic, în cazul primelor simptome apărute, fără a recurge la remedii de autotratament și să urmeze sfatul medicilor.