A A A

 

Implementarea reformei sistemului de determinare a dizabilității examinată în cadrul unei ședințe la Guvern

Astăzi, în cadrul unei ședințe de lucru la Guvern, a fost discutată și prezentată implementarea reformei sistemului de determinare a dizabilității și capacității de muncă, lansată în luna aprilie anul curent, în contextul întâmpinării mai multor probleme și rezistenței în interiorul sistemului.

 

Conform noi reforme, în procesul de determinare a dizabilității, persoanele sunt evaluate obiectiv și echidistant, fiind aplicat modelul bio-psiho-social din perspectiva funcționalității și identificării necesităților pentru formularea de recomandări individuale. La fel, sunt aplicate măsuri de reabilitare până la trimiterea, precum și după stabilirea gradului de dizabilitate, astfel încât, să se asigure incluziunea socială, educațională și pe piața forței de muncă a persoanelor cu dizabilități.

 

Secretarul de stat al MSMPS, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat mersul implementării noii reforme, menționând că în prezent, gradul de dizabilitate este stabilit de către 15 echipe de experți, activitatea acestora fiind verificată de 3 Comisii de control. Unele echipe examinează și pregătesc circa 700 de dosare pe lună, în timp ce altele - doar 100.

 

În acest context, Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că acest fapt ridică multe semne de întrebare și a solicitat ca activitatea echipelor de experți să fie evaluată corect și obiectiv. Astfel încât cei care lucrează eficient să fie încurajați, iar cei care tărăgănează procesul de muncă, creează impedimente cetățenilor, să fie dizolvate prin ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, fiind create altele în loc.

 

„Trebuie să construim un sistem de determinare a dizabilității integru și funcțional. Acesta trebuie să vină în confortul cetățeanului, care, într-adevăr, se încadrează în criteriile de acordare a gradului de dizabilitate, și nu a celor care folosesc sistemul pentru a beneficia de bani. Avem nevoie de oameni integri și profesioniști în acest sistem”, a subliniat Pavel Filip.

 

La fel, acesta a cerut Ministerului, ca persoanele care au comis încălcări și au acordat neîntemeiat grade de dizabilitate să fie trase la răspundere conform legii.

 

La rândul său, ministrul Svetlana Cebotari a declarat că se depun toate eforturile ca Consiliul de determinare a dizabilității și capacității de muncă să funcționeze pe deplin și în noua structură, astfel ca cetățenii să beneficieze de toate serviciile și asistența necesară.

 

La finalul ședinței,  s-a decis că din 3 septembrie curent va fi interzisă completarea manuală a dosarelor privind determinarea dizabilității, datele persoanelor fiind introduse în sistemul informațional automatizat. De asemenea, vor fi revizuite criteriile de determinare a dizabilității pentru a exclude orice marjă de eroare, iar Comisiile de control vor fi subordonate direct Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.