A A A

 

Eveniment social de caritate - donarea voluntară de sânge organizat în contextul celebrării „Zilei Faptelor Bune”

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui și Centrul Republican de Voluntariat CCE „KEDEM”, organizează duminică, 29 aprilie 2018 curent, un eveniment de donare voluntară de sânge.

 

Scopul evenimentului este de a îndemna populația și tineretul municipiului Chișinău, să doneze voluntar sânge, contribuind, astfel, la dăruirea de viaţă printr-un act de înalt spirit civic.

 

Pentru acest eveniment Centrul Republican de Voluntariat CCE „KEDEM” de comun cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui a realizat o campanie de informare a populaţiei şi tineretului din instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate din municipiul Chişinău.

 

În cadrul evenimentului, fiecare donator de sânge va beneficia de garanţiile sociale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi alte surprize.

 

Vă așteptăm, duminică 29 aprilie, de la orele 12:00 până la 16:00, la Centrul Republican de Voluntariat CCE „KEDEM”, amplasat pe adresa, mun. Chişinău, str. Eugen Doga, nr. 5, este aşteaptă toată populaţia doritoare de a dona sânge, în special tinerii, începând cu vârsta de 18 ani, având la sine un act de identitate.