A A A

 

Consolidarea cooperării moldo-germane privind îmbunătățirea calității serviciilor medicale din Republica Moldova

La 18 ianuarie curent, conducerea Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale a avut o întrevedere cu Ulrich Kleppman, șeful Secţiei Cooperare şi Dezvoltare Economică din cadrul Ambasadei Germaniei și Martin Kade, managerul de proiect „Îmbunătățirea Calității și Eficiența Serviciilor Medicale în Republica Moldova” implimentat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul căreia au discutat despre cooperarea moldo-germană și impactul acesteia asupra calității serviciilor medicale.

 

În debutul discuțiilor, ministrul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a menționat despre importanța oferirii serviciilor medicale calitative populației, astfel asigurându-i un grad înalt de satisfacție.

 

“Îmbunătățirea calității serviciilor medicale este una dintre prioritățile principale de pe agenda Ministerului. Implementarea proiectului are un impact pozitiv și este o practică ce urmează a fi preluată de cât mai multe instituții medicale, pentru a asigura calitate și eficiența serviciilor de asistență medicală”, a menționat ministrul.

 

În context, Ulrich Kleppman, a subliniat că etapa actuală de implementare a proiectului este una crucială, deoarece în acest an se finalizează, dar sunt oportunități de continuare a acestuia în dependență de rezultatele obținute.

 

În cadrul discuțiilor, ambele părţi au abordat aspecte organizatorice și tehnice în vederea derulării proiectului, au convenit asupra evoluției și acțiunilor ce urmează a fi întreprinse și anume: reluarea activității Comitetului de Coordonare a Proiectului, care este o platformă ce asigură transparență și continuitate proiectului, instituirea unei funcții de manager al calității în cadrul instituțiilor medicale pentru a asigura durabilitate după finalizarea proiectului, stabilirea necesităților și priorităților spitalelor beneficiare, în vederea achiziționării dispozitivelor medicale.

 

Menționăm că, proiectul „Îmbunătățirea Calității și Eficiența Serviciilor Medicale în Republica Moldova” implimentat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei , începând cu octombrie 2014, are drept scop îmbunătățirea calității și eficienței asistenței medicale în spitalele raionale Edineț, Orhei și Cahul și urmează să se finalizeze în septembrie 2018.