A A A

 

60 de copii bolnavi de diabet zaharat vor beneficia de tratament medical gratuit

60 de copii din țară, cu vârsta de la 2 la 15 ani, care suferă de diabet zaharat tip I, începând din 22 iulie vor beneficia gratuit de îngrijiri medicale specializate în cadrul Centrului de reabilitare pentru copii „Sergheevca”, Ucraina.

 

În acest context, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, membrul Comisiei parlamentare Protecție Socială, Sănătate şi Familie, Boris Golovin și șeful Clinicii Pediatrie a Institutului Mamei și Copilului, Ina Palii au vizitat sanatoriu pentru a se asigura că copiii vor avea parte de asistență medicală corespunzătoare și au discutat cu părinții despre metodele de tratament, care va fi acordat și beneficiile acestuia.

 

Copiii au fost selectați în funcție de vârstă şi gravitatea evoluției bolii de către medicii endocrinologi pediatri din secția de endocrinologie a IMSP Institutului Mamei și Copilului.

 

Pe parcursul celor 18 zile de tratament copii sunt asigurați cu insulină, glucometre și teste, precum și sunt asistați de către patru specialiști medici endocrinologi și pediatri din instituțiile medicale republicane.

 

De asemenea, copiii vor beneficia de un program de instruire „Școala pacienților cu diabet zaharat”, în cadrul căruia vor fi informați despre controlul diabetului şi modalitatea de alegere a alimentelor corecte, în funcție de maladia de care suferă.

 

Menționăm că, diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli netransmisibile cronice şi cea mai frecventă boală endocrină a secolului.

 

În acest sens, începând cu anul 2016, în perioada 22 iulie – 08 august, în Centrul de reabilitarea „Sergheevca” este organizată reabilitarea copiilor cu diabet zaharat, din toată țara.

 

În anul 2016 au fost tratați 38 copii, inclusiv 3 copii împreună cu mamele, iar în 2017 alți 106 copii, dintre care 28 însoțiți de mame.

 

Amintim că, Centrul de reabilitare pentru copii „Sergheevca” Ucraina, este unul din centrele de reabilitare pentru copii, subordonate Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în scopul fortificării sănătăţii copiilor ce suferă cu diverse afecţiuni cronice, iar anual sunt trataţi cca 3500 copii cu diverse afecţiuni cronice.