A A A

 

37 de studenți din familii defavorizate au primit burse anuale de studii

37 de studenți din familii defavorizate vor beneficia de burse anuale în valoare a câte 7000 lei, oferite în cadrul celei de-a IV-a ediții a Programului „Burse pentru Viitorul Tău!”.

 

Scopul acestui program este asigurarea accesului echitabil la studii universitare și susținerea materială în obținerea educației de calitate pentru un viitor sigur tuturor tinerilor din Republica Moldova, în special a celor din medii social-vulnerabile.

 

În acest an, la concurs au participat 85 de studenţi, de la 12 instituţii de învăţământ superior din ţară, iar în urma evaluării dosarelor depuse, au fost selectaţi 37 de finalişti, de la 9 instituţii de învăţământ superior, dintre care 5 sunt studenți la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

 

Astăzi, în cadrul evenimentului festiv de decernare a diplomelor de performațe bursierilor, au participat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, preşedintele Comitetului de Conducere al Băncii Comerciale ,,Moldova Agroindbank”, Serghei Cebotari, rectori ai universităților, cadre didactice și studenți.

 

„Tinerii sunt viitorul unei țări, iar bunăstarea ei depinde de cunoștințele și inteligența lor. Implementarea acestui program este o investiţie sustenabilă în viitorul generaţiei tinere. Prin acordarea acestui suport ne exprimăm aprecierea faţă de meritele copiilor sârguincioşi, precum şi îi încurajăm să-şi valorifice potenţialul”, a menționat Svetlana Cebotari.

 

Menționăm că, proiectul „Burse pentru Viitorul Tău!” reprezintă o continuare a programului „Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate”, care a fost lansat în 2010 de către Centrul de Informaţii Universitare şi a fost realizat pe parcursul a trei ediţii cu sprijinul Fondului de Urgenţă/Fundaţiile pentru o Societate Deschisă. Începând cu anul 2014, proiectul este implementat cu suportul financiar al BC „Moldova Agroindbank” SA, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale și Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării.