Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Primul lot de 30.420 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech achiziționate de stat a ajuns în RM

29/07/2021
Primul lot de 30.420 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech achiziționate de stat a ajuns în RM

Un lot de 30.420 de doze de vaccin împotriva COVID-19, produse de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech, a ajuns astăzi la Chișinău. Precizăm că e vorba de prima tranșă din lotul de 700.830 de doze achiziționate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă.

Achiziția a fost realizată în contextul implementării Componentei „Sănătate” a Proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, în conformitate cu Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), semnat la data de 29 iulie 2020 și ratificat prin Legea nr. 168/2020.

Cele 30.420 de doze de vaccin au fost depozitate în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și urmează să fie distribuite proporțional în toate punctele de vaccinare din țară. Amintim că, la data de 23 iulie curent, Republica Moldova a recepționat un lot de 100.620 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, oferit cu titlu gratuit de Guvernul României. Până în prezent, 1.008.885 de doze de vaccin au fost administrate în țara noastră, iar 469.986 persoane au fost complet imunizate.

Spread the love