Astăzi marcăm Ziua Internațională a Asistenților Medicali, cu genericul „Nursele – o voce de lider pentru o lume sănătoasă”
Cei peste 20 de mii de asistenți medicali din Republica Moldova au fost felicitați și apreciați pentru munca și rolul lor în consolidarea sistemului medical din țara noastră, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internaționale a Asistenților Medicali și marcării a 200 de ani de la nașterea celei care a fondat nursingul modern, Florence Nightingale.
La eveniment au participat Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, reprezentantul Biroului OMS în Republica Moldova, Igor Pokanevych, rectorul USMF Nicolae Testemițanu, Emil Ceban şi peste 250 de asistenți medicali din toate instituțiile medicale din țară, conectați în regim on-line.
Din partea Parlamentului, Guvernului, și MSMPS au fost oferite 257 de diplome asistenților medicali și moașelor, cu ocazia zilei lor profesionale, în semn de recunoștință și apreciere pentru contribuția adusă la îmbunătățirea calității îngrijirilor medicale.
„În acest an, epidemia de COVID-19 a determinat oamenii să înțeleagă cât de important este sistemul medical și lucrătorilor medicali. Vă mulțumim din suflet pentru devotament, pentru modestie, pentru grijă și pentru dăruirea zilnică”, a menționat Ion Chicu.
„Luptați zilnic, în prima linie, pentru viața fiecărui om, de la naștere și pe tot parcursul vieții. În ochii voștri se citește entuziasmul, curajul și dragostea de oameni. Munca Dvs. este mai mult decât o profesie, este o misiune nobilă. Aveți toată aprecierea mea și a întregii echipe din cadrul Ministerului, pentru curajul, blândețea și profesionalismul cu care tratați și aveți grijă de fiecare pacient”, a subliniat Viorica Dumbrăveanu.
„Asistenții medicali și moașele participă activ la combaterea pandemiei, demonstrând cele mai umane calități și înalt profesionalism. Lupta cu COVID-19 a demonstrat încă o dată cât de importantă este profesia de asistent medical. Cu ocazia zilei profesionale, vă doresc sănătate, bunăstare vouă și familiilor dumneavoastră”, a menționat reprezentantul Biroului OMS în Republica Moldova, Igor Pokanevych.
Mereu la straja sănătății societății, alături de medici, asistentele medicale și moașele, sunt o verigă de preț a sistemului medical. Ele nu acordă doar îngrijiri pacienților, dar se dedică pentru a le oferi tot sprijinul în depășirea momentelor grele. Atente la nevoile oamenilor, sincere și curajoase, asistentele medicale și moașele fac față tuturor provocărilor, fapt pentru care merită respect și recunoștintă deplină.
Anul 2020 reprezintă o oportunitate de a pune pe agenda guvernelor din toată lumea problemele specifice profesiilor de asistent medical și de moașă, Organizația Mondială a Sănătății a declarat anul 2020 Anul Internațional al Asistentului Medical și al Moașei, ca recunoaștere a contribuției esențiale la promovarea și menținerea sănătății.
Cele 22 de milioane de asistente medicale la nivel global și cele 2 milioane de moașe reprezintă jumătate din forța de muncă din sănătate, oferind îngrijiri de sănătate vitale în cele mai izolate comunități în toată lumea.
Ziua Internaţională a asistenţilor medicali din întreaga lume este marcată la nivel mondial pe 12 mai, încă din anul 1899, la inițiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali. În Republica Moldova, Ziua Internaţională a Nurselor este sărbătorită începând cu anul 1994.