Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Starea de urgenţă în sănătate publică – prelungită până pe 15 iulie

28/06/2020

Toate activitățile economice, cu excepția taberelor de odihnă și a cluburilor de noapte, sunt  reluate din 1 iulie. Decizia a fost luată de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică. Conform hotărârii, până pe 15 iulie sunt interzise adunările în locuri publice, în grupuri mai mari de trei persoane şi aflarea pe terenuri de joacă sau terenuri sportive. În plus, persoanele cu vârsta de peste 63 de ani pot părăsi casa doar la necesităţi urgente.

Autorităţile din sănătate anunţă că nunțile, zilele de naștere, botezurile și alte tipuri de sărbători cu participarea în masă a oamenilor sunt în continuare interzise. Conform deciziei comisiei, instituțiile de învățământ, taberele de agrement pentru copii și cluburile de noapte nu vor funcționa până pe 15 iulie. Rămân închise şi centrele de reabilitare și cele consultative-diagnostice la tratamentul programat.

Activitatea parcurilor de distracţii a fost interzisă, iar bâlciurile nu vor mai putea fi organizate. Autoritățile au venit cu aceste modificări după ce lanul de lavandă din satul Cimișeni, Criuleni, a fost luat cu asalt de zeci de oameni care nu păstrau distanța socială și au venit la sesiuni foto în grupuri mai mari de trei persoane. 

Activităţile economice se reiau cu menţinerea obligatorie a distanței fizice între persoane de minimum 1 metru, respectarea regulilor de igienă a mâinilor, a regimului de autoizolare, asigurarea triajului la intrare în încăpere, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea și ventilarea spațiilor. Totodată, se poartă măști obligatoriu în transport public şi în spații publice închise.

Starea de urgență în sănătate publică poate fi extinsă în funcție de situația epidemiologică din țară.

Spread the love