Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Secretarul de stat al MSMPS, Marina Golovaci: „Din 1 august vor fi relansate toate spitalizările programate”

31/07/2020

Prestarea serviciilor medicale se realizează strict prin programare prealabilă, pentru a preveni aglomerările de la cabinetele medicale. Totodată, cei care intră în instituțiile medicale sunt obligați să poarte măști de protecție, atât pentru siguranța lor, cât și a personalului medical. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale planifică să reia toate spitalizările programate din 1 august. Mai multe detalii legate de acest proces aflăm de la Secretarul de Stat al MSMPS, Marina Golovaci.


Dna Golovaci, cum funcționează la ora actuală asistența medicală primară? Pacienții se pot adresa la medicul de familie în cazul altor maladii decât COVID-19?

La momentul actual, asistența medicală primară și-a reluat toate activitățile: consultative, profilactice, de diagnostic și cele curative. Totodată, este foarte important ca în procesul de acordare a asistenței medicale să fie redusă la maxim o posibilă infectare cu COVID-19 a pacienților care vin în centrele de sănătate. Astfel, accesul la servicii medicale se realizează strict prin programare prealabilă (cu excepția pacienților care se adresează pe motive de urgențe medico-chirurgicale), astfel încât, să nu existe persoane în așteptare în interiorul instituției. Zilnic, la un medic de familie sau medic specialist de profil sunt programați pentru vizite circa 20 de pacienți. 

La fel, pentru reducerea riscului de răspândire a infecției, bolnavul este întrebat atunci când se programează pentru consultații dacă are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație sau febră. Pacienții mai sunt întrebați dacă membrii familiei lor au simptome de boală, dacă au 60 de ani, suferă de o patologie cronică, sunt sănătoși și se simt în prezent bine.

La constatarea simptomelor de boală respiratorie, pacientul este încurajat să rămână acasă și să fie consultat telefonic de medicul de familie, cu luarea deciziei privind conduita, în funcție de starea de sănătate. Suplimentar, la intrarea în instituția medicală, toți pacienții sunt supuși procedurii de triaj cu măsurarea temperaturii corpului, verificarea programării la medic și purtarea măștii de protecție.

Ce servicii medicale au fost reluate de instituţiile medico-sanitare publice?

Începând cu 16 mai 2020, a fost relansată gradual asistența medicală programată, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție COVID-19. Astfel, la prima etapă s-au relansat imunizările, examenele medicale cu scop profilactic, conform criteriilor de vârstă și categoriilor de populație stabilite prin actele normative, activitățile consultativ-diagnostice și de tratament, activitatea Comisiilor de examinare medicală, activitățile de trimitere pentru expertizare și prelungire a gradului de dizabilitate, conform cerințelor actelor normative în vigoare.

La fel, începând cu 16 mai, a fost reluată prestarea asistenței medicale stomatologice programate, serviciile de chirurgie de o zi și intervențiile chirurgicale planificate pacienților cu risc anestezic scăzut (scor ASA-1 și ASA-2) și serviciile de reabilitare precoce a pacienților după AVC, infarct miocardic și traumatisme în condiții de staționar.

În perioada 1-30 iulie, după coordonarea prealabilă obligatorie cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au fost relansate investigațiile planificate, efectuate în condiții de staționar și intervențiile chirurgicale planificate. Este extrem de important ca persoanele să respecte indicațiile medicului de familie sau a specialistului curant, inclusiv să se adreseze în cadrul instituțiilor strict conform programărilor stabilite.

De când vor fi relansate toate spitalizările programate?


Din 1 august este planificată relansarea tuturor spitalizărilor programate. Acest termen însă poate fi modificat sau extins în funcție de situația epidemiologică existentă la nivel național sau la nivelul unei unități administrativ-teritoriale distincte, prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Totodată, aș vrea să menționez că pentru orice spitalizare programată urmează să fie respectate câteva cerințe generale: efectuarea programării prealabile a vizitei pacientului pentru consultații, investigații, internare, examinări profilactice, considerarea fiecărui pacient potențial infectat, motiv pentru care este obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecție, în funcție de riscul de expunere. La constatarea simptomelor de boală respiratorie – încurajarea pacientului de a rămâne acasă și consultarea telefonică a acestuia de medicul de familie. Toate aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura atât securitatea epidemiologică a pacienților internați, cât și buna funcționare a instituției medico-sanitare.

Care este procedura de programare a unui pacient la o intervenţie chirurgicală?

Și în cazul dat este extrem de important ca pacientul să coordoneze preventiv cu medicul curant necesitatea efectuării intervenției chirurgicale programate și posibilitatea amânării acesteia, reieșind din riscurile clinice și epidemiologice.

La constatarea indicațiilor medicale pentru intervenție chirurgicală, pacientul este programat conform numărului de rând din lista de așteptare în instituția spitalicească de profil. Pentru internare, pacientul trebuie să efectueze investigațiile necesare, conform prevederilor protocoalelor clinice naționale, pe care le va prescrie medicul de familie în comun cu medicul specialist.

După efectuarea tuturor examinărilor clinice, în lipsa semnelor unei infecții acute, pacientului i se va elibera extrasul pentru intervenția chirurgicală, completat conform cerințelor în vigoare.

 
Cum sunt reluate intervențiile chirurgicale, condiționate de rândul de așteptare?

Reluarea intervențiilor chirurgicale se efectuează etapizat, cu programare prealabilă, respectarea rândului de așteptare și păstrarea numărul de rând. În fiecare instituție medico-sanitară există un angajat responsabil de gestionarea listei de așteptare, persoanele fiind invitate telefonic pentru internare, cu respectarea cerințelor și recomandărilor aprobate de minister.

Pentru serviciile chirurgicale de endoprotezare și cataractă, lista de așteptare este gestionată prin coordonare comună cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică.


Cum decurge procesul de imunizare? Ce trebuie să cunoască părinții?

Imunizarea populației, în special a copiilor, este o măsură extrem de importantă pentru prevenirea îmbolnăvirilor și asigurarea protecției sănătății cetățenilor. După două luni de suspendare a procesului de vaccinare, cu excepția vaccinării contra tuberculozei și rabiei, imunizarea a fost reluată gradual în conformitate cu prevederile dispozițiilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Prioritar, a fost reluată vaccinarea primară a copiilor până la 1 an, ulterior fiind inclusă și revaccinarea celorlalți minori și a adulților. În cazurile de întârziere a calendarului de vaccinare primară, la decizia medicului, perioada între vaccinări poate fi redusă până la 30 zile.

Țin să menționez faptul că vaccinarea copiilor este obligatorie. Totodată, în condițiile pandemiei, părinții trebuie să respecte anumite condiții de securitate. Prezentarea la vaccin se efectuează strict la invitația programată de medicul de familie, conform unui program prealabil stabilit, pentru a evita aglomerările la cabinetele medicale și de vaccinare. Înainte de imunizare, copilul este examinat clinic de medic pentru a exclude prezența semnelor unei infecții acute. Părinții, bunicii, tutorii, care însoțesc copiii, sunt obligați să poarte mască de protecție.


Cum se va asigura respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu noul tip de coronavirus în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice?

Asigurarea securității epidemiologice și protecției pacienților împotriva infecției COVID-19 în cadrul instituțiilor medico-sanitare este un aspect prioritar pentru sistemul medical. Astfel, până pe 31 decembrie, conducătorii instituțiilor medico-sanitare, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, sunt obligați să organizeze un șir de măsuri de control și combatere a infecției COVID-19. Printre acestea se regăsesc: asigurarea accesului limitat a vizitatorilor și însoțitorilor în instituție, efectuarea triajului pacienților și lucrătorilor medicali, asigurarea personalului cu echipament de protecție, conform riscului de expunere și monitorizarea utilizării corecte a acestuia, dotarea instituției cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor și organizarea măsurilor de curățare și dezinfecție, reevaluarea modului și a volumului de activitate a instituțiilor în dependență de riscurile COVID-19.

La fel, este foarte important să fie respectate toate măsurile generale de control și combatere a infecției COVID-19 de către pacienții internați. Bolnavii sunt încurajați să mențină obligatoriu distanța fizică, să respecte regulile de igienă a mâniilor, cele de igienă respiratorie, să-și monitorizeze regulat starea de sănătate, să poarte măști care să le acopere atât gura, cât și nasul.

Spread the love