Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Lupta cu COVID-19: ajutoare în spiritul solidarității mondiale

28/06/2020

Mii de litri de dezinfectant, sute de mii de măști de protecție, viziere, reagenți și consumabile de laborator. Ajutoarele au fost donate țării noastre de Polonia, Coreea de Sud, Malta, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare și Organizația Mondială a Sănătății. Totodată, mai multe femei cu dizabilități și victime ale violenței domestice de pe ambele maluri ale Nistrului au primit produse alimentare și de igienă oferite de UN Women Moldova.

22.100 litri de dezinfectant, 30.000 de măști de protecție și 4.800 ecrane de protecție au fost donate țării noastre de Guvernul Poloniei, pentru consolidarea sistemului medical în lupta cu COVID-19.

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a menționat că „pandemia COVID-19 ne-a demonstrat că nu există hotare între țări, dar din contra, există unitate, solidaritate și responsabilitate. Echipamentele de protecție și dezinfectanții care vor ajunge în spitalele din țară sunt esențiale pentru protecția personalului medical”, a spus ministrul.

„Solidaritatea este una din principiile pe care se bazează Uniunea Europeană și cooperarea europeană. Pandemia COVID-19 ne-a surprins pe toți nepregătiți. Suntem aici pentru a oferi suport de a ieși din această criză. Echipa Europei va continua să susțină Republica Moldova în toate domeniile”, a menționat șeful Delegației UE, Peter Michalko.

„Acest eveniment demonstrează că cooperarea noastră este una adevărată. Împreună putem face lucruri frumoase și ajuta Republica Moldova în lupta cu COVID-19. Guvernul Poloniei a oferit ajutor umanitar celor șase țări ale Parteneriatului Estic, fiind o componentă a Politicii Europene de Vecinătate. Vom continua șirul acțiunilor frumoase pentru bunăstarea cetățenilor”, a subliniat Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk.

O mașină PCR System (dispozitiv de laborator care analizează ADN-ul prin reacție de polimerizare în lanț (PCR) în timp real, ce permite identificarea genelor virusului sau altor microorganisme), zeci de seturi de reagenți și 21.000 de seturi de consumabile de laborator pentru a asigura calitatea și veridicitatea rezultatului la SARS-CoV-2 au fost livrate Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale și Agenției Naționale pentr Sănătate Publică. Echipamentele au fost achiziționate de OMS din fondurile acordate de USAID.

„Ne bucurăm de faptul că parteneri precum USAID și OMS sunt alături de sistemul sănătății din Republica Moldova în lupta cu pandemia. Fortificarea capacităților de laborator a țării este una din prioritățile naționale de răspuns”, a spus  Viorica Dumbrăveanu, Ministra Sănătății, Muncii  şi Protecției Sociale.

Totodată, OMS acordă suport tehnic Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale şi Agenției Naționale pentru Sănătate Publică să coordoneze şi să monitorizeze acțiunile de răspuns la COVID-19, oferind suport tehnic în elaborarea ghidurilor, recomandărilor tehnice în domenii precum supravegherea epidemiologică și răspunsul rapid la urgențe de sănătate pubică, managementul clinic și consolidarea sistemului de sănătate, prevenirea și controlul infecțiilor, comunicarea în situații de risc, instruiri pentru lcurătorii medicali.

„Livrarea echiapmentului și a consumabilelor, posibilă contribuției USAID, va contribui semnificativ la dotarea laboratoarelor cu cele necesare pentru a asigura calitatea și operativitatea testărilor de laborator la SARS-CoV-2 și oferirea rezultatelor în timp util pacienților și sistemului medical în general”, a specificat Dr Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Republica Moldova.

Un lot de ajutor umanitar, în valoare de 200 mii de dolari, a fost oferit Republicii Moldova de către Coreea de Sud. Donația conține 200 mii de măști de protecție și a fost transmisă Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău.

„Este o perioadă complicată pentru Republica Moldova și doar prin solidarizare și cooperare, vom putea depăși criza provocată de pandemie. Ajutorul umanitar va fi distribuit lucrătorilor medicali implicați în tratamentul infecției COVID-19″, a menționat secretarul de Stat al MSMPS, Alexandru Holostenco.

„Prin cooperare și ajutor reciproc, țările pot prospera. În această perioadă trebuie să fim mai uniți și mai încrezuți în ziua de mâine. Mulțumesc pentru receptivitate și deschidere”, a declarat Consulul Onorific al Republicii Coreea, Vladimir Russu.

Totodată, 1500 de viziere de protecție, donate de Guvernul Republicii Malta, au ajuns la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău. Partenerii externi au anunțat că în scurt timp, în țara noastră va ajunge și cea de-a doua tranșă, care va conține 1000 de costume antibacteriale și 20 000 de măști chirurgicale.

Săptămâna trecută, USAID și OMS au donat laboratorului virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică o serie importantă de reagenți și consumabile de laborator necesare pentru procesarea testelor prin tehnici de biologie moleculară, care asigură calitatea și veridicitatea rezultatului la SARS-CoV-2.

Peste patru mii de femei de pe ambele maluri ale Nistrului au primit pachete cu produse alimentare și de igienă oferite de UN Women Moldova prin intermediului Fondului ONU de Încredere a Partenerilor pentru Răspuns la COVID-19 și Recuperare. Printre destinatare se numără femeile afectate de violență, cele care trăiesc în adăposturi, femeile HIV pozitive și cele cu dizabilități.

În total, peste 40 de tone de produse au fost livrate beneficiarelor din toată țara, inclusiv la 70 de echipe multidisciplinare, acestea fiind compuse din prestatori și prestatoare de servicii implicate în soluționarea cazurilor de violență la nivel local și care oferă servicii sociale persoanelor din grupurile vulnerabile.

„COVID-19 a afectat într-un mod specific mediul de viață al femeilor, veniturile, accesul la servicii esențiale, dar în același timp au crescut și sarcinile de îngrijire. UN Women a continuat să colaboreze cu societatea civilă și cu alte instituții pentru a furniza resursele atât de necesare pentru salvarea unor vieți, precum echipamentul de protecție personală al membrilor echipelor multidisciplinare, pentru a le face posibilă deplasarea, pachete cu produse alimentare și de igienă pentru femeile aflate în dificultate”, a declarat Peterson Magoola, reprezentant interimar de țară UN Women Moldova.

Companiile cu capital european continuă să le ofere lucrătorilor medicali echipamente de protecție și prânzuri calde.

Spread the love