Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

COVID-19: Estonia, Germania, Banca Mondială, PNUD și UNFPA continuă să acorde suport sistemului de sănătate

11/10/2020

În preajma mai multor spitale sau instituții publice vor fi amenajate centre mobile de carantină, pre-triaj sau triaj epidemiologic. Estonia și PNUD au oferit Republicii Moldova un lot umanitar, în valoare de 50.000 de euro, ce conține patru corturi, patru aeroterme și cinci toalete ecologice. Totodată, Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească a primit echipamente de protecție din partea Germaniei.

Cele patru corturi de tip tunel, oferite de Estonia și PNUD, au o capacitate de 15 locuri fiecare. Potrivit oficialilor, acestea vor fi utilizate în calitate de centre de triere a persoanelor suspecte la COVID-19, dar și ca puncte staționare temporare până la internarea bolnavilor în secţiile spitaliceşti de profil.

Încă 800 de costume de protecție au fost donate Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Lotul umanitar, în valoare de 4.000 euro, a fost oferit de Germania.

„Dorim să utilizăm resursele de care dispunem pentru a-i susţine pe cei care se află zilnic în prima linie. Angajaţii Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească sunt mereu gata să intervină în situațiile de risc. În perioada pandemiei, sunt şi mai solicitaţi decât în alte timpuri”, a declarat Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger.

Primul lot de 20 ventilatoare procurate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” a ajuns în țară și urmează a fi distribuit instituțiilor medico- sanitare, care au secție de terapie intensivă. Totodată, în instituții vor fi distribuite și 400 de infuzomate, 200 de monitoare pentru monitorizarea stării de sănătate a pacienților și 42 de electrocardiografe, procurate la fel în cadrul proiectului.

Totodată, angajații celor 41 de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor au primit 26.000 perechi de mănuși, 1.300 ecrane de protecție, 5.500 halate, 150.583 măști și 23.500 bonete din partea Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova.

Potrivit Niginei Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA în Moldova, în timpul pandemiei tinerii și adolescenții se confruntă cu un nivel sporit de stres și anxietate, fetele adolescente pot fi supuse violenței, inclusiv celei sexuale, iar tinerii afectați de HIV sau cei cu dizabilități au nevoi speciale.„Iată de ce serviciile de sănătate prietenoase tinerilor, inclusiv informarea și consilierea cu privire la sănătatea mintală, prevenirea violenței, planificarea familială și contracepție, sunt esențiale pentru viața lor și trebuie să rămână accesibile în orice perioadă, mai ales în timpul urgențelor de sănătate publică”,a precizatNigina Abaszada.

Doar în primele șase luni ale anului, specialiștii din rețeaua Youth Klinic au oferite peste 30.000 de consultații pentru 18.500 de adolescenți și tineri din întreaga țară. 

Spread the love